Noua fabrică se va ocupa în principal cu tapițeria, se arată într-un comunicat al companiei.
„Lear crește în continuare și ne bucurăm să deschidem noua fabrică la Iași, cunoscut ca un centru major pentru industria textilă”, a declarat în comunicat Gideon Jewel, președinte al diviziei Lear de scaune auto pentru Europa și Africa.
Fabrica de la Iași este cea de-a patra unitate deschisă de Lear în România. Compania mai deține, la Pitești și Câmpulung, unități care se ocupă cu sisteme electrice pentru autovehicule.
Lear Corporation, cu sediul în Southfield, Michigan, are 113.000 de angajați în 36 de țări și este listată la bursa de la New York.
Compania a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an vânzări de 12 miliarde de dolari, în urcare cu 11%, și un profit de 631,2 milioane de dolari.